int(5515)

Siguranţa la drum: Cum procedăm în situaţii neprevăzute?

Şoferii ştiu că siguranţa este cel mai important lucru atunci când vorbim despre stabilirea priorităţilor la drum: în primul rând siguranţa personală (dar şi a celorlalţi participant la trafic) şi în al doilea rând, siguranţă mărfurilor transportate.

Cum procedăm însă în situaţia în care suntem victimele unui furt?

Este important ca înainte de toate să ne asigurăm că luăm toate măsurile preventive necesare: să parcăm doar în parcări speciale, securizate, să ne asigurăm marfa cu sisteme anti-furt, să nu acceptăm accesul unor persoane străine în cabina, să folosim măsurile suplimentare de siguranţă ale cabinei, dacă ele există (sistem de blocare a cabinei pe timp de noapte, etc).

Pe fondul discuţiilor recente referitoare la pauzele săptămânale obligatorii, una din principalele teme aduse în discuţie de transportatori şi şoferi este cea a siguranţei cabinelor pe timp de noapte. Rămase nesupravegheate, în condiţiile în care distanţa dintre parcări şi hoteluri poate fi de multe ori mare, acestea pot fi atacate de infractori.

Conform EUROPOL, furturile din camioane au atins 8,2 miliarde de euro la nivel european în 2016, iar un procent de 17% dintre şoferii de cursa lungă din Europa au fost victimele unor furturi în timpul orelor de lucru din 2011 şi până în prezent.

O primă problemă în acest sens este aceea că asigurarea CMR nu despăgubeşte operatorul dacă se dovedeşte că şoferul a plecat de lângă camionul încărcat cu marfă.

Astfel, în acord cu prevederile Convenţiei CMR şi a clauzelor comerciale din contractul de transport, cărăuşul este responsabil pentru bună pază a bunurilor ce fac obiectul transportului.

Ce se întâmplă însă dacă furtul are loc în intervalul de timp alocat pauzei/perioadei de odihnă?

Deşi părăsirea camionului pentru pauza de 45 de ore presupune o respectare a regulamentului, acest lucru nu scuteste soferul de răspundere.
In acest caz, organizarea pauzei în spaţii securizate este cea mai buna solutie.

Cu toate acestea, nu există garanţii că pe durata traseului, în perioadele în care ne-am planificat pauzele, avem acces la o parcare securizată. O soluţie ar fi organizarea din timp a traseului, luând în calcul că pauzele să fie făcute în parcări – în acest caz, există o aplicaţie care v-ar putea fi de folos: TransParking, pe care o puteţi folosi chiar şi în timpul tranzitului. Aceasta vă indică în timp real cea mai apropiată parcare de camioane şi de asemenea gradul de ocupare a acesteia, astfel încât să puteţi face estimările corecte din timp. Avantajul mare al acestei aplicaţii este că funcţionează şi off-line, deci o puteţi accesa chiar dacă nu aveţi o conexiune la internet. Astfel stiti cu exactitate unde va puteti efectua pauza linistit.

Fiti proactiv, descarcati gratuit aplicatia de aici

    Ai nevoie de mai multe informații?
    Completează formularul de mai jos și te sunăm imediat!

    Articole asemănătoare: