Cum putem contesta o sancțiune acordată de BAG?

Aura Craciun 13.06.2019

Dacă aveți suspiciuni privind modul în care ofițerii BAG v-au acordat o sancțiune, vă prezentăm în cele ce urmează câteva sfaturi utile privind modalitățile legale de contestare a acesteia.

În primul rând, să ne reamintim că în cele mai multe cazuri, poliția germană sau BAG vor impune plata unei garanții pentru o sancțiune ulterioara dacă vor constata nereguli după o inspecție. Spre deosebire de concepția greșită a mai multor șoferi și a operatorilor de transport, aceasta garanție nu reprezinta amenda propriu-zisa.

De asemenea, trebuie notat că plata acestei garanții nu reprezinta în mod automat acceptarea amenzii. Evident, trebuie să reamintim că discuțiile în contradictoriu cu organele de control nu vor duce la niciun rezultat.

După plata acestei garanții, șoferul și/sau operatorul de transport pot decide să ia măsuri privind contestarea sancțiunii. În majoritatea cazurilor, acestora li se acordă o perioadă de două săptămâni.

În acest stadiu, este necesar să vă furnizați versiunea dvs privind situația, să trimiteți documentele solicitate și să răspundeți afirmațiilor făcute de către autorități din punct de vedere faptic, cu dovezile necesare.

În mod normal, după cele doua săptămâni, autoritatea competentă de aplicare a legii va emite o decizie cu privire la notificarea finală de penalizare.

Ca regulă generală, cuantumul amenzii va fi acoperit de depozit sau va fi mai mare decât acesta. Șoferul și/sau operatorul au la dispoziție doua săptămâni de la data trimiterii acestei decizii pentru o eventuala contestație. În cazul lipsei unei contestații, decizia devine definitivă și executorie.

Din experiența procedurala, cele mai mari câștiguri pot fi obținute în etapa de clarificare, adică în cele doua săptămâni după solicitarea garanției.

Evident, vă sfătuim să apelați la sprijinul unui avocat german care are experienta în legislația transporturilor și a cabotajului și care vă poate îndruma, pas cu pas, prin labirintul administrativ. De cele mai multe ori, aceasta este o opțiune costisitoare, deci analizați dacă merita din punct de vedere financiar să o luați în calcul sau dacă plata sancțiunii este varianta mai simpla și, evident, mai ieftina.

Sursa: TransINFO