Situaţia economică instabilă din ţările din Europa de Est în urma crizei recente a lăsat urme puternice pe piaţa locală TSL (Transport – Expediţie – Logistică). Drept urmare, transportatorii trebuie să lupte pentru fiecare comandă, pierzând treptat lichidităţile financiare de până acum. Ce i-ar putea ajuta să-şi recupereze aceste lichidităţi este o cooperare cu expeditorii din Occident. De ce?
Numărul constant al comenzilor de transport
Volumul transportului comercial în cadrul ţărilor din est scade. Scade de asemenea numărul de contracte pe termen lung şi, ca rezultat, este din ce în ce mai dificil să menţii o profitabilitate satisfăcătoare. La rândul său, schimburile comerciale în cadrul UE, precum şi exportul spre Est, se mențin în continuare la un nivel ridicat. Profitând de acest lucru, vă puteţi asigura un număr constant de comenzi internaţionale, şi prin urmare, o sursă stabilă de venit.
Preţurile ridicate
Preţurile la expeditorii occidentali sunt chiar şi cu 16% mai mari, ceea ce vă permite să vă creșteți veniturile. Pieţele occidentale nu sunt foarte sensibile la variații în ceea ce privește volumele de încărcături, cum se întâmplă, de exemplu, pe piețele din sud, al căror export de fructe este sezonier. În Vest numărul de comenzi rămâne la un nivel similar, generând, astfel profituri constante și sigure.
Siguranţa
Datorită dezvoltării platformelor de transport, încet dispar barierele care despart transportatorii din est de expeditorii occidentali. În prezent se poate verifica foarte ușor documentaţia contractantului tradusă automat în alte limbi străine, precum și solvabilitatea acestuia sau opiniile foştilor parteneri de afaceri. Acest proces este facilitat enorm și de certificate precum Trans Certified Forwarder (TCF), care garantează că un anumit expeditor este cinstit şi demn de încredere.
Garanţia plăţii
În ţările Europei de est 90% dintre companii semnalează întârzieri a plăţilor, fiecare având în medie 2-5 debitori. Această situație produce întârzieri de plată imense, ale căror efecte pot fi micşorate prin cooperarea cu expeditorii occidentali, la care întârzierile în stingerea datoriilor sunt mult mai scurte.
Şansa pentru o cooperare permanentă
În prezent în jur de 1/3 dintre toate transporturile de pe piaţa TSL sunt curse fără încărcătură, ceea ce să observă în special la rutele spre Est. Umplerea acestora reprezintă o oportunitate atât pentru expeditorii occidentali, care vor fi capabili să-și reducă astfel costurile, cât şi pentru transportatorii estici care vor putea conta pe contracte pe termen lung.
Câştigarea multor contracte interesante
Rezultatele cercetării noastre de piață arată că aproape 90% dintre clienții de transport din țări precum Italia sau Franța își declară intenția de a coopera cu transportatori din Est. Acest lucru oferă un mare potential pentru construirea unei rețele de contacte internaționale.