Ţineţi la siguranţa companiei dumneavoastră și, atunci când vă decideţi asupra unei cooperări, acceptaţi ofertele din cadrul Sistemului Trans.eu? Vă aduceţi aminte de o tranzacţie de acum două luni, care încă nu a fost evaluată de către contractor, în ciuda faptului că plata a fost realizată la timp?
Panoul de evaluări și comentarii este un element cheie al Sistemului Trans.eu pentru verificarea unui potenţial contractant, care permite obţinerea unei priviri de ansamblu pozitivă, neutră sau negativă în ceea ce priveşte cooperarea. Acesta este un indicator vizibil pentru toți utilizatorii, de aceea îi motivează pe contractori să-şi conducă operaţiunile în mod profesional – în conformitate cu dispozițiile comenzilor primite.
Cale:
⇒ începând de la oferta de transport → info → evaluarea contractorilor
⇒ caută companii sau persoane → info → evaluarea contractorilor
Datorită specificului activităţilor desfăşurate de abonații noștri – există separat indicele plătitorului (expeditorii) și cel al expeditorului. Se poate extinde lista vizibilă din primul panel într-un preview în care apare indicele evaluărilor, sumarizat ca procentaj, dar şi ca şi cantitate, ilustrat suplimentar şi sub formă de grafic. Indicele de comentarii este afișat secvențial mai jos, cu posibilitatea de sortare.
În ce mod poate fi emisă o evaluare şi un comentariu?
Cea mai importantă este ACCEPTAREA OFERTEI. Când operaţiunea este efectuată în afara Sistemului Trans.eu, nu vă puteţi transmite opinia!
Cale:
⇒ mai multe opțiuni → evaluarea contractorilor → emite o evaluare
Ești un cărăuş? Dacă vreţi să fiţi plătiţi la timp, ÎNTOTDEAUNA evaluează-l pe plătitor numai după ce plata a fost încasată!
Evaluarea plătitorului/cărăuşului se poate face după 48 de ore de la acceptarea ofertei – în transporturi, totuşi, pot avea loc diferite evenimente. De aceea, în caz de complicații – nu emiteţi evaluări negative ptrematur – luaţi legătura cu contractantul şi găsiţi o cale de înţelegere. Este posibil ca în cele din urmă tranzacția să fie finalizată pozitiv, iar companiile Dumneavoastră vor continua să colaboreze ani de zile!